fbpx

GAL Peptide din colagen de bovine – Vită Clasic 300g

Administrare: Se recomandă administrarea a câte 10 g (1 lingură cu vârf) odată sau de două ori pe zi timp de 3 luni. Se pot lua chiar si 3 linguri (30 g) în total, distribuit pe parcursul unei zile. Cel mai indicat este să se consume împreună cu micul dejun/prima masă a zilei, sau seara înainte de culcare.

Availability:

Disponibil pentru precomandă

82.00 lei

Disponibil pentru precomandă

GAL Peptide din colagen de bovine – 300g
Colagenul este o proteină care se regăsește în cantități mari în pielea, oasele și cartilajul nostru. Cantități mari de colagen putem obține în urma consumului de piele, oase și cartilaj de la animale (de exemplu, supă de oase, răcituri etc.), însă aceste alimente sunt mai greu de digerat. În timpul digestiei, colagenul se descompune pe părțile sale mai mici, în peptide, iar apoi o parte, în aminoacizi, astfel încât să pătrundă în fluxul sanguin și să își poată face apoi efectul asupra pielii și articulațiilor.

În produsul nostru, colagenul este prezent deja sub formă de peptide, adică este pre-digerat și hidrolizat. Astfel, absorbția sa este deja bună și nu este îngreunată nici digestia. Aceste peptide de colagen (colagen bovin hidrolizat) care nu prea mai au nevoie să fie digerate ajută la menținerea elasticității tinerești a pielii și a funcționării și flexibilității corecte a articulațiilor.

Efectul asupra pielii și articulațiilor a fost demonstrat numai în raport cu consumul de peptide de colagen, nu și în cazul colagenului nedigerat (consumat prin alimente). (Cu toate acestea, este important să rețineți și că, potrivit unora dintre experți, colagenul nedigerat provenit din alimente are un efect bun asupra mucoasei gastrice și intestinale.

Efectele benefice ale acestui colagen și beneficiile fiziologice ale consumului nu sunt diferite de cele ale colagenului nostru porcin. Cu toate acestea, este important să subliniem că materia primă de la colagenul bovin provine exclusiv din ferme în care vitele sunt crescute pe pășuni cu iarbă și în care bunăstarea animalelor este importantă.

Dozare: Recomandăm administrarea a 10g (1 lingură cu vârf), o dată sau de 2 ori pe zi. Nu are gust, însă din cauză că are un miros ușor este mai bine să îl adăugați în suc de portocale, lapte cu cacao sau într-o băutură cu gust de vanilie – acestea vor acoperi perfect mirosul.

Efectele acestui colagen produs de noi, avantajele fiziologice ale consumului acestuia nu diferă față de cele de la colagenul de porc produs tot de noi, astfel că și descrierea de mai jos este similară. Ținem, în schimb, să subliniem faptul că materia primă din colagen de vită pe care o folosim provine exclusiv de la bovine crescute pe pășune, așadar de la bovine care pasc iarbă și care sunt tratate în mod uman.

Majoritatea proteinelor care sunt prezente în organismul mamiferelor sunt proteine de tip colagen, căci ele formează în mare parte pielea, oasele, articulațiile, vasele de sânge, țesuturile conjunctive și diferitele organe. Până în prezent au fost identificate 28 de tipuri de proteine de tip colagen, dar 90% dintre colagenii care formează organismului sunt de un singur tip, proteina-colagen de tip I. Proteinele-colagen diferă de alte proteine mai ales prin mărime și în ceea ce privește compoziția cu aminoacizi. Acestea sunt proteinele de cele mai mari dimensiuni din organismul uman. Iar compoziția lor de aminoacizi diferă față de alte proteine prin conținutul de glicină foarte ridicat (~35%), conținutul de așa-numiți aminoacizi cu lanț ramificat (BCAA: leucină, izoleucină, valină), nu conțin triptofan, iar conținutul de cisteină și metionină este, de asemenea, mult mai scăzut. Despre cât de importante sunt toate acestea, vom vorbi în cele ce urmează.

Proteinele-colagen lipsesc aproape complet din alimentația modernă occidentală, deoarece sursele de proteine provin, în mare parte, din carne macră și nu din elemente de origine animală cu conținut de colagen (oase, piele, articulații etc.). Este de înțeles, căci în ziua de astăzi consumăm din ce în ce mai rar burtă, răcituri gelatinoase, supă din oase, tocană din picioare sau alte asemenea alimente. Foarte rău facem! Având în vedere că și la animale, proteinele din organism sunt în mare parte proteine-colagen, iar aportul de proteine la strămoșii noștri și la popoarele vânătoare-culegătoare de astăzi constă în proteine de origine animală, este logic că o parte semnificativă din aportul lor de proteine trebuie că a fost de tip colagen. Strămoșii noștri și popoarele vânătoare-culegătoare de astăzi au folosit toate părțile animalelor, nu consumau doar carnea lor. De aici putem să deducem faptul că în cursul evoluției umane ne-am adaptat la consumul abundent de proteine-colagen, acesta fiind ceea ce este sănătos pentru noi. Dacă proteinele pe care le consumăm sunt doar într-o cantitate infimă de tip colagen, organismul nostru nu este familiarizat cu aceasta și în consecință ne va crea probleme. Voi încerca, în cele ce urmează, să dovedesc această bănuială.

La animale, prin aportul scăzut de calorii (CR = Calorie Restriction) se poate obține o creștere semnificativă a duratei de viață și scăderea riscului de îmbolnăvire. Această constatare a fost ușor de obținut la animale. Pur și simplu s-a diminuat cantitatea de hrană dată animalelor de laborator, apoi s-a analizat cu cât au trăit mai mult față de grupul de control și cu cât au fost mai puține îmbolnăvirile. Să faci un astfel de experiment pe om ar fi problematic, nu-i așa? Prin urmare, se pot studia doar câteva indicii, din care se pot trage concluzii. Oamenii de știință consideră că efectul pozitiv asupra duratei de viață și sănătății a CR se datorează în mare parte faptului că datorită CR scade IGF-1, adică factorul de creștere de tip insulinic, precum și creșterii nivelului IGFBP-3, acesta din urmă fiind o proteină care leagă IGF-1 și îi neutralizează efectele negative. Până în anul 2008, la om s-au efectuat doar experimente pe termen scurt (câteva săptămâni sau luni) cu studii CR. În cursul acestora s-a constatat, de fiecare dată, că nivelul de IGF-1 scade și la om, prin urmare CR s-a dovedit a fi eficient. În anul 2008, în schimb, au fost date publicității rezultatele primului studiu pe termen lung privind efectele CR la om. S-a constatat că la om, efectul de scădere al raportului IGF-1/IGFBP-3 datorat CR durează numai timp de 3 luni, după aceea începe să crească. În același timp, la grupul vegan cu aport ridicat de calorii, hidrocarburi și aport scăzut de proteine, raportul IGF-1/IGFBP-3 rămâne scăzut și pe termen lung. Câțiva subiecți din grupul CR au fost rugați ca după ce raportul IGF-1/ GFBP-3 revine la valoarea ridicată, de dinainte de experiment, să continue dieta CR în așa fel încât să consume la fel de puține proteine ca și grupul vegan. Rezultatul a fost scăderea acestui raport la nivelul inițial pozitiv. Cercetătorii au constatat că față de rezultatele de la animale, la om CR participă la sporirea duratei de viață numai în condiții de restricționare și a aportului de proteine (~0,8g/kg-corp), nu numai a caloriilor.

Într-un alt studiu, din anul 2012, s-a constatat că așa-numitul complex de proteine mTORC este activat puternic și în mod direct așa-numiții aminoacizi BCAA, mai cu seamă leucina. Acești aminoacizi se regăsesc în cantități mari numai în proteinele lactate și în cărnuri. Activitatea intensă a mTORC este o problemă gravă, deoarece majoritatea efectelor negative ale IGF-1 și ale insulinei se produc cu transmiterea acestuia. Activitatea mTORC este accentuată de IGF-1 și de insulină deopotrivă. Tocmai de aceea, nu este bine ca nivelul acestora să fie mare. Activitatea sporită a mTORC scade durata de viață și crește riscurile bolilor legate de civilizație. Există deja medicamente împotriva cancerului și al infarctului, dezvoltate pe baza inhibării activității mTORC. Cercetătorii au constatat că o dietă paleo, bazată pe carbohidrați complecși și fără cărnuri, ar fi cea mai indicată!

S-au efectuat experimente pe animale, în cadrul cărora anumiți aminoacizi nu le-au fost administrați animalelor. Durata de viață a animalelor a crescut – atât în cazul excluderii metioninei, cât și a triptofanului, cu toate că nu a fost scăzut aportul de calorii!

Toate acestea vin să susțină importanța excesului de proteine-colagen. De ce? Am vorbit, în deschiderea articolului, despre faptul că proteinele-colagen conțin doar urme de aminoacizi cu probleme (BCAA, triptofan, metionină), în timp ce cărnurile și proteinele lactate abundă în acestea. Popoarele vânătoare-culegătoare de astăzi, la fel ca și strămoșii noștri, consumă/au consumat mult mai multe proteine, decât 0,8g/kg corp, cantitate recomandată de studiul din anul 2008, și nici dieta recomandată de studiul din anul 2012, bazată aproape doar pe legume, nu este realizabilă. Oricum, această cantitate scăzută de proteine nu este sănătoasă pe termen lung: poate duce, indirect, la atrofiere musculară, la slăbirea sistemului imunitar și chiar la scăderea densității osoase.

Proteinele-colagen scad activitatea mTORC și ajută la scăderea nivelului de triptofan și metionină deopotrivă. Toate acestea duc la o sănătate mai bună și la o viață mai lungă. Mai mult decât atât, un studiu din anul 2014 sugerează faptul că și nivelul IGF-1 poate fi scăzut cu ajutorul acesteia, fără reacții adverse, ceea ce crește de asemenea durata vieții. Prin urmare, putem consuma multe proteine, dar trebuie să fim atenți ca numai aproximativ jumătate din aportul de proteine să fie carne macră, iar restul să provină din acele părți ale animalelor care conțin proteine de tip colagen (sau din suplimente de colagen).

Să vedem, acum, la ce folosește suplimentul direct de colagen. Înainte de toate, este important să clarificăm că gelatina alimentară normală este compusă (de altfel ca și răciturile) din proteine uriașe, care sunt extrem de greu de digerat. Astfel, proteinele colagen (sau gelatina) consumate prin alimentație nu au un impact prea mare asupra articulațiilor, pielii, părului, venelor etc. (exceptând persoanele care au o digestie super și mănâncă multă tocăniță, zeamă de os și altele de acest gen), dar ele eu un efect benefic asupra sistemului digestiv, căci vin în contact direct cu acesta și nu este grav dacă nu sunt digerate. În schimb, aproape 100% din peptidele de colagen intră în fluxul sanguin, astfel efectele lor acționează peste tot și nici nu sunt necesare cantități mari. În cadrul studiilor s-a utilizat doar gelatină/colagen pre-digerat(ă) (hidrolizat(ă)) (în principal sub formă de pulbere care poate fi amestecată în băuturi). Acestea conțin peptide de colagen și nu proteine întregi. (În sumarul cercetărilor referirile vorbesc, de obicei, doar despre „gelatină”, dar în studiul extins, la capitolul „methods and materials”, se vorbește mai în amănunt despre indicele Dalton și felul de colagen utilizat, iar acestea sunt de fiecare dată hidrolizate/peptide.) La popoarele ale căror alimentație este bogată în proteine de colagen se pot constata, desigur, aceleași efecte pozitive ca și cele observate la peptide, prin urmare sunt convins, la rândul meu, că alimentele cu un conținut mare de colagen, consumate în cantități mari, și în cazul unei digestii bune, pot fi eficiente, dar ceea ce este și mai esențial: să consumăm cât mai multe proteine de tip colagen pentru că față de alte proteine, acestea nu au efect negativ (de îmbătrânire, de creștere a riscului bolilor de civilizație). Prin urmare peptidele de colagen merită consumate pentru efectele pozitive ale colagenului, iar proteinele colagen din alimente, pentru că sunt unele surse de proteine care nu au niciun efect secundar, astfel că sănătatea noastră poate fi optimizată numai dacă scădem aportul normal de proteine din carne, păstăioase etc., și creștem cantitatea celor de tip colagen (tocană din picioare de porc, zeamă de oase, burtă, picioare de pui etc.).

La ce sunt bune, în consecință, peptidele de colagen:

Piele și păr

  • Reduc adâncimea ridurilor mai mari și împiedică formarea de noi riduri, ajută la dispariția ridurilor mai mici.
  • Sporesc hidratarea și fermitatea pielii.
  • Cresc conținutul de colagen și de elastină a pielii, sporindu-i astfel elasticitatea.
  • Cresc cantitatea de hemoglobină în piele, prin urmare, ameliorează microcirculația.
  • Reduc grăsimea pielii feței, reducând, astfel, apariția și severitatea acneei.
  • Ajută la obținerea unui fir de păr mai gros, mai dens, și la creșterea mai rapidă a părului.
  • Reduc seboreea (grăsimea părului și mătreața).
  • Reduc căderea difuză și de tip masculin al părului (la bărbați și la femei deopotrivă).

 

Altele

  • Ameliorează durerile articulare
  • Eficientizează somnul (datorită conținutului de glicină).
  • Sporesc fără stimulare (glicină) capacitatea de învățare, capacitatea de memorare și rememorare.
  • Sporesc producerea de noi neuroni în creierul mare (numai studii pe șoareci în acest sens).
  • Ajută la scăderea poftei de mâncare, prin echilibrarea hormonilor produși de sistemul digestiv.
  • Sporesc circulația periferică (scalp și degete).

 

SKU: GL030 Categorie: